Jocuri Noi

Intel Chief River, o noua platforma portabila cu suport USB 3.0

Scris de Caesar
Joi, 04 Noiembrie 2010 19:12
intel_logoDesi anuntata doar pentru anul 2012, noua platforma Intel pentru sisteme portabile denumita Chief River se afla deja in lucru si, potrivit ultimelor surse, ar putea fi prezentata in ianuarie 2011 cu ocazia CES (Consumers Electronic Show). In inima acestui sistem va sta procesorul de tip Ivy Bridge construit pe o tehnologie de 22nm, cu suport nativ pentru standardul USB 3.0, o versiune deci mai moderna a procesoarelor actuale Sandry Bridge pe 32 nm ce ruleaza acum pe sistemele portabile.

Potrivit zvonurilor insa, Chief River nu va apuca sa intre in productie inainte de luna septembrie a anului viitor iar primele echipamente mobile bazate pe aceasta platforma vor aparea pe piata abia in luna ianuarie a anului 2012. Din pacate pentru cei de la Intel insa, peste mai bine de 1 an, suportul nativ USB 3.0 ar putea fi deja un fapt banal astfel incat noua sa platforma sa devina daca nu depasita, cel putin privita cu dezinteres din partea “vanatorilor” de tehnologii noi si gadgeturi high-tech.

Asteptam de aceea cu nerabdare conferinta anuala din Las Vegas unde Intel ar putea sa-si prezinte acest nou produs.

In ce priveste viitorul apropiat, in materie de platforme pentru echipamente ultraportabile de tip netbook, Intel va incepe productia urmatoarei generatii in cel de-al doilea trimestru din 2011. Este vorba despre urmatoarea generatie de Cedar Trail-M. Intre timp, compania va incepe productia de masa si pentru platforma Oak Trail destinata segmentului netbookuri Sleek, tintind catre piata de tableturi PC in decembrie 2010. Pe de alta parte platforma Oak Trail va fi insa o combinatie intre chipsetul Whitney Point si procesoarele Intel Lincroft (seria Atom Z6xx).

Sursa: engadget

 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)