Jocuri Noi

Sony Ericsson T610i

Scris de Serj
Marţi, 18 Septembrie 2007 00:49
T650i.jpg  Odată cu T650i, Sony-Ericsson face să renască legendara serie T pe care fanii şi-o amintesc cu plăcere. Desigur, acele vremuri sunt de mult apuse iar noul T650i aduce T-urile la nivelul anului 2007.

   T650i este un mobil mai degrabă generalist, care „împrumută” o cameră foto bunicică Cybershot, aplicaţia foto de pe K810i şi softul Walkman 1.0 pe care îl găsiţi tot la K810i sau la generaţia precedentă de telefoane Walkman, acompaniat de flight mode.

 Spre deosebire însă de K810i, T650i are un design mult mai reuşit şi este un mobil slim de doar 12.5 mm grosime. Lucru care nu-l împiedică să ofere o gamă vastă de funcţii, începând cu 3G şi apeluri video, de la camera foto de calitate cu senzor de 3.15 megapixeli, autofocus şi flash până la suport Java MIDP 2.0, pentru amatorii de jocuri. Afişajul este un clasic LCD QVGA (320×240 de pixeli) în 256.000 de culori şi chiar dacă este reuşit per ansamblu, constituie unul dintre punctele în care Sony-Ericsson s-au cam lăsat depăşiţi de concurenţă, în special de Nokia. Tot la capitolul mici probleme, testerii de pe GSMArena au remarcat înregistrarea video care se face în demodatul format QCIF.

 În rest, numai de bine. Varianta verde arată excelent, carcasa fiind metalică iar plasticul făcându-şi apariţia doar în interiorul mobilului. Ecranul este acoperit cu un strat de sticlă rezistentă la zgârieturi, susţine fabricantul. Cum-necum, acele mici butoane care au transformat alte modele Sony-Ericsson în eşecuri sunt plăcut integrate la T650i: pătrate, bine reliefate şi suficient de mult distanţate, ceea ce face tastarea mult mai plăcută. Joystick-ul a fost înlocuit de un DPad care, în funcţie de preferinţele utilizatorilor, poate constitui o treabă excelentă sau o mare tâmpenie.

 Concluzia? T650i este o reuşită a celor de la Sony-Ericsson în gama non-smartphone, o excelentă alternativă la K810 sau la mai subţirelul dar mai slab dotatul W880. Acest model a adunat lucruri bune din gamele de non-smartphone Walkman şi Cybershot şi le oferă într-o formulă plăcuta şi bine închegată.

sonyericsson_t650i.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 


Sursa: Gadgetmania


 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)