Jocuri Noi

Commander: Conquest of the Americas

Scris de Serj
Joi, 08 Iulie 2010 09:11
Commander Conquest of the AmericasData de 30 iulie 2010 va aduce fanilor genului de jocuri de strategie un nou titlu: Commander: Conquest of the Americas, un joc dezvoltat pentru Windows PC de catre studiourile Nitro Games si distribuit in lume de catre Paradox Interactive.

Combinand elemente de simulator economic si joc de strategie, Commander: Conquest of the Americas se adreseaza unei game extrem de largi de jucatori care vor avea sansa de a conduce puterile europene catre cucerirea Lumii Noi, incepand cu secolul al 16-lea. Sarcina lor? Crearea unor noi colonii, recoltarea bunurilor pe care mai apoi sa le vanda pe Batranul continent, stabilirea prietenilor, aliantelor dar si a inamicilor. Mai mult, isi vor controla navele din flota in stil RTS sau, individual, vor prelua controlul fiecaruia dintre ele.

De altfel, Commander: Conquest of the Americas este un succesor spiritual al East India Company, joc de la care imprumuta multe elemente mai ales in ceea ce priveste partea de simulare economica, mai precis negotul de marfuri. Natiunile europene din care jucatorul poate alege? Britania, franta, spania, Portugalia, Olanda si Suedia. In vreme ce toate aceste natiuni vor porni de la propria lor realitate istorica (politica si sociala), deciziile luate in joc vor avea efect asupra dezvoltarii ulterioare a acestora, randomizand istoria astfel incat Commander: Conquest of the Americas sa poata fi rejucat oricand cu acelasi entuziasm, eliminand elementul repetitiv. Mai mult, pamanturile de cucerit sunt extrem de vaste, intinzandu-se de la Hudson Bay pana in America de Sud, oferind astfel colonistilor posibilitati extinse de a cuceri si “jefui” in voie.

Fiecare natiune va fi dotata cu propriile sale avantaje si dezavantaje pe care jucatorii vor trebui sa le balanseze cu grija inainte de a se apuca de joc. De exemplu, britanicii vor avea acces la un numar mult mai mare de colonisti decat celelalte natiuni, oameni care incearca sa scape de intoleranta religioasa din insula, dobandind astfel un avantaj consistent, cel de a infiinta mult mai multe “trade posturi” decat celelalte natiuni.

Pe langa campania initiala care incepe in secolul al 16-lea, jucatorii vor avea posibilitatea de a juca si cateva scenarii diferite, unele decise in functie de timp, altele care sa ajute natiunea de a scapa de datoriile acumulate de-a lungul campaniilor de cucerire, in vreme ce alte scenarii vor fi mai bine localizate, precum cea in care jucatorii au sarcina de a lucra cu coloniile caraibiene. Un joc care se anunta unul dintre cele mai complexe create vreodata de studiourile Nitro si care este asteptat cu nerabdare de catre toti fanii strategiei dar si de cei ai istoriei. A mai ramas mai putin de o luna. Pregatiti-va de cuceriri!

Ce ne asteapta in Commander: Conquest of the Americas:
- Posibilitatea de a cuceri si colonizaLumea Noua
- Alegerea uneia dintre cele 6 mari puteri europene prezente in joc
- Managementul coloniilor: resursele, productia, sistemul militar
- O harta a lumii extinsa
- Batalii navale intre flote de pana la 30 de nave diferite in varii climate si zone si in doua moduri diferite
- Posibilitatea de a crea aliante cu bastinasii sau de a-i manipula impotriva puterilor rivale
- Un joc de strategie cu un mare grad de simulare economica

 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)