Jocuri Noi

Final Fantasy IV

Scris de Serj
Vineri, 25 Iulie 2008 03:35
final-fantasy-iv-20080709034732920.jpg  “Final Fantasy IV” continuă şirul jocurilor cu acelaşi nume. Pentru cei ce cunosc episoadele precedente, va fi mai uşor să se familiarizeze cu noul joc deşi sistemul de lupte automate sau abilitatea de a vă uita peste hărţi în timp ce răscoliţi vreun dungeon sunt complet noi.

  După ce veţi pierde nenumărate ore jucând “Final Fantasy IV”, veţi realiza că jocul este conceput pentru cei mai împătimiţi gameri, chiar dacă nu este la fel de greu ca variantele precedente.

  Un element care va îmbunătăţi cursivitatea jocului este mai sus amintitul sistem de hărti. Gameplay-ul a fost accelerat şi datorită noului command bar care poate fi configurat în aşa fel încât vrăjile folosite mai des sau unele opţiuni să poată fi accesate foarte repede.

  Nesfârşitele lupte cu boss-ii sunt istovitoare, dar la finalul lor veţi avea satisfacţia că bătălia a fost câştigată datorită pricepereii, fără ca norocul să joace un rol important. Nu uitaţi că viteza luptelor se poate schimba din meniul principal.

  La fel ca “Final Fantasy III”, “Final Fantasy IV” a reconstituit lumea din scoarţă-n scoarţă. Nu veţi găsi auto save-uri peste tot şi nu veţi avea destui bani ca să vă cumpăraţi tot timpul ce veţi dori, deci este un joc care va crea o legatură strânsă între voi şi personajele voastre şi vă va face să luptaţi intens pentru fiecare level.




 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)