Jocuri Noi

Lenovo i909: mobil si consola la un loc

Scris de MoniX
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 01:09

lenovo-i909-nes-gaming-phone.jpg  Dacă vă place să butonaţi toată ziua telefonul mobil şi vă mai plac şi jocurile, ultima invenţie a celor de la Lenovo sigur vă va impresiona. Angajaţii mai isteţi ai companiei s-au gândit să implementeze sistemul de jocuri NES (Nintendo Entertainment System) într-un telefon mobil, să adauge un pad cu nişte butoane şi să numească rezultatul Lenovo i909.

  Rezultatul este un telefon mobil ce poate fi folosit drept consolă pentru binecunoscutele jocuri Nintendo, cum ar fi seria Mario. Lenovo i909 are un display QVGA TFT de 2.4 inch, în 262.000 de culori, o cameră foto de 2 megapixeli, loc pentru un card microSD, mp3 şi video player, dimensiuni de 111.4 × 50.2 × 15.5 mm şi o greutate de 112.8 g.

  Partea specială a telefonului e un emulator software care vă permite să vă delectaţi cu jocuri NES după bunul plac şi un cotroller D-pad care se poate ataşa la telefon.

  Ideea nu e deloc rea dar, din păcate, i909 va fi disponibil pentru început doar în China.


 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)