Jocuri Noi

Heroes of Newerth este acum gratuit.

Marţi, 02 August 2011 10:16

Heroes of Newerth acum gratuit.Toti care au jucat modul DotA, sau Defense of the Ancients pentru Warcraft 3 in mod sigur stiu ce este Heroes Of Newerth. HoN este un joc cooperativ aproape identic cu DotA creeat de firma S2. Pana saptamana trecuta jocul putea fi jucat doar dupa ce cumparai online jocul, dar aceasta s-a schimbat odata cu filozofia firmei despre acest joc.

Heroes of Newerth va putea fi jucat gratuit dar S2 incurajeaza lumea sa cumpere jocul pentru a avea acces la toti eroii disponibili. In prezent, HoN ofera jucatorilor 86 de eroi din cele trei clase cu care suntem obisnuiti din DotA, Strenght, Agility si Inteligence. In ultimele luni, odata la doua saptamani S2 a adus un erou nou in universul Heroes of Newerth, sperand ca acest model va continua si pe viitor.

Fiecare tip de erou are ceva unic si indeplineste un anumit rol, cum ar fi tank, cel care atrage atentia in timp ce rolul carry este indeplinit de un erou de agility (de obicei), care curata adversarii sustinut din spate de suport care il ajuta cu magii defensive cum ar fi heal-uri (vindecari) sau alte magii ofensive care ajuta sa tintuiasca echipa inamica pe loc.

Ce imbunatatiri a adus Heroes of Newerth ?

Una dintre cele mai mari imbunatatiri aduse la Heroes of Newerth fata de modul DotA care rula pe jocul de la Blizzard, Warcraft 3 au legatura cu conexiunea si echilibrarea jocului. Echilibrarea se refera in special la modul in care jocul incearca sa puna doua echipe de acelasi putere sa se lupte, astfel incat sa nu fie dezavantajata o parte. Jocurile publice se pot balansa cu un singur buton, dar pentru jocurile in care o echipa de cinci jucatori cauta o alta echipa de cinci jucatori jocul reactioneaza altfel. Odata ce echipa este conceputa, liderul grupului apasa un pe Ready!, urmand ca jocul sa caute adversarii cei mai adecvati nivelului vostru.

Magazinul intern al jocului lasa loc pentru multa personalizare atat a contului cat si a eroilor cu care jucati. Modele alternative pentru eroi sunt lansate in acelasi interval ca eroii noi si cateodata pot schimba complet feelingul unui erou, desi functionalitatea si magiile lui raman la fel. Cei care au jucat HoN vor sti la ce ma refer.

Nascut dintr-un simplu mod de Warcraft 3, acest stil de Action-RPG creste in popularitate iar jocuri asemanatoare apar inca. Heroes of Newerth a fost primul care a atins o notorietate egala, daca nu chiar mai mare decat DotA. League of Legends este un alt joc asemanator DotA conceput chiar de creatorii modului original, dar cu o grafica asemanatoare unui desen animat si unor schimbari minore a stilului de joc acesta este mai putin cunoscut decat Heroes of Newerth.

Heroes of Newerth, desi gratuit nu va oferi toate facilitatile si toti eroii jucatorilor noi ci va incuraja sa fie cumparat jocul. Pentru o investitie minora, va puteti bucura de acest joc competitiv si captivant.


 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)